Forța care schimbă lumea

 

        Eram prin preajma vârstei de 16-17 ani. Mama mi-a dat bani să merg la piață și să iau căpșuni. Doar două kilograme. M-am așezat la un rând  puțin cam mare, proporțional cu calitatea căpșunelor. Erau grozave. Mai aveam trei persoane în față, când, vânzătoarea anunță că nu are rost să mai stăm la rând, că mai este doar o lădiță cu râvnita noastră marfă. S-au pornit vociferări și proteste vehemente. Tot timpul pe care l-am petrecut la rând a trecut cu folos pentru că în mâinile mele aveam o carte interesantă cu gânduri și fapte care m-au cucerit. Când am aflat vestea epuizării minunatelor căpșuni nu mi-a părut rău, căci deja eram răsplătit cu duhul acelei cărți bune. Cei trei din fața mea s-au luat la harță. Persoana numărul trei acuza persoana numărul doi că s-a bagat în fața lui, apoi cei doi îl învinuia pe numărul unu, care vroia să ia el singur lădița, că de fapt s-a infiltrat în fața lor în mod fraudulos. Mai să se ia la bătaie. Vânzătoarea nu știa ce să facă pentru că cei trei erau în luptă aprigă. Eu stăteam și mă uitam la ei și nu-mi venea să cred că acești domni onorabili, până la un punct, sunt în stare să producă atâta lipsă de omenie. De fapt decizia primului om din rând, de a lua el toată cantitatea a produs acel scandal. Mi-am închis cartea și i-am zâmbit vânzătoarei de bun rămas și de încurajare pentru ceea ce urma să se întâmple. Avea o misiune grea. Cei din spatele meu nu se dădeau plecați, deși nu mai aveau nici o șansă. Deodată  s-a întâmplat ceva care m-a uluit. Vânzătoarea m-a întrebat câte kilograme vreau. I-am arătat că mai sunt trei clienți în fața mea și că n-am dreptul. „Eu stabilesc acum cine are dreptul”, mă informă ea. „Și apoi, domnii încă nu s-au clarificat cine este primul la rând. Deci câte kilograme vrei, băiete?” „Două kilograme”, i-am răspuns cu un tremur în glas. ”Ai bani pentru trei kilograme, că sunt prea frumoase?” „Am”, i-am zis. Și pe loc mi-a cântărit trei kilograme. De fapt toată lădița. S-a făcut liniște și în fața mea și după mine. Un om din rând, mai cu har a rezumat istoria căpșunelor cu o morală: „Cine are carte are parte... de căpșuni!” făcând aluzie că am tot ținut cartea aceea în mână până la finalul acelei istori.  Mă uitam vinovat la cei trei care au rămas cu buza umflată. Ca să se termine cu veselie unul dintre ei a mai spus un proverb puțin modificat: „Când trei se ceartă al patrulea câștigă!”

Câștigul din pierdere

        „Ce produceți voi? Ce aport aduceți voi societății? Cât adăugați voi la produsul intern brut al țării? Care este participarea voastră la economia țării? Cu ce contribuiți la progresul acestei națiuni?” a argumentat un responsabil din ministerul muncii în fața unor revendicări ridicate de persoanele cu dizabilități dintr-o anume țară și dintr-un anume oraș aduse de un reprezentant al lor ce venise să comunice din căruciorul lui legat cu sârmă ca să nu se destrame. „Cred că aportul nostru este nesemnificativ și că vă cam încurcăm cerându-ne unele drepturi pe care tot voi le-ați pus din considerente umane. Dar dacă ar fi să apreciem ce rol avem pe pământul acesta, atunci aș vrea să nu uitați că, privindu-ne dizabilitățile noastre și dificultatea de a ne descurca cu puținul ce ni-l dați, voi aveți mai clar ca oricând simțământul mulțumirii că sunteți întregi și că trebuie să-i dați slavă lui Dumnezeu pentru că puteți merge, puteți auzi și că puteți vedea. Prețuind ce aveți prin grija Celui de Sus, doar așa puteți să ne prețuiți și pe noi.” Demnitarul și-a plecat capul în jos și a zis cu glas scăzut: „Nu m-am gândit la această realitate. Cred că vă datorăm mai mult decât credeți că trebuie să primiți. În primul rând vă datorăm demnitate.”

        Trăim într-o lume strâmbă, care în egoismul ei calcă în picioare dreptul celui mai slab și dezavantajat. Sunt acte și atitudini strigătoare la cer față de persoanele dezavantajate, care persoane nu au acele instrumente de a lupta pentru a-și revendica ceea ce este legitim și uman. Ce-am putea face? Grevă, ostilitate declarată, ură, mânie și replici nedemne? Egoistul este omul care asurzit la nevoile altuia. Chiar așa, nu credeți că o revoltă ar rezolva nedreptatea arătată în mod crud față de persoanele cu dizabilități? Ba bine că nu. Am avut la începutul înființării Asociației „Ridică-te și umblă” câțiva exponenți ai unui spirit de frondă pentru a câștiga prin forță unele drepturi încălcate. Sună bine când ești nedreptățit. E posibil să câștigi, dar întrebarea este: cum câștigi? Cu prețul unor pierderi de valori spirituale și morale pe care Dumnezeu le-a arătat ca fiind capitale pentru o viață demnă și cu sens. Isus spune: „Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” Luca 9,24.25

        Să venim mai aproape de o mentalitate care nu place omului firesc, obișnuit cu răzvrătirea: „câștigi viața pierzând ceva ce credem că e valoare, dar care nu este.” Cum ai putea câștiga pierzându-ți picioarele, mâinile, ochii? Ei bine, simplu: pierzându-ți picioarele care alergau mereu la rău, pierzându-ți ochii, care priveau mereu cu poftă la ceea ce nu îi erau îngăduite, pierzând mâinile care nu știau să dea celui în nevoie, scapi de fapt de viața cea rea pe care ai gestionat-o cu mândrie și egoism. Aceasta este viziunea vieții spirituale. Dar ce facem cu realitatea aceea fizică, unde handicapul marginalizează și scade valoarea celui afectat prin modul cum ceei din jur îl privesc?

Puterea care învinge

        Vă invit să-i surprindeți pe cei care sunt insensibili la nevoile celui cu dizabilități folosind o replică imprevizibilă, dar cea mai eficientă: caracterul. Un spirit răbdător și înțelegător, care de pe poziția deținută în cărucior sau alături de însoțitorul credincios, bastonul alb, poate să arate lumii că prin valorile de suflet poate face ca lumea să fie mai frumoasă și mai dreaptă. Așa cum vânzătoarea a apreciat  liniștea și pacea de pe fața mea, comparativ cu disputa din jurul meu, răsplătind această atitudine, la fel caracterul va fi răsplătit. Uniți prin a da acestei lumi reperele morale și spirituale, ne facem cunoscuți ca o voce care vrea binele oricui , iar acest fel de a trăi nu va trece neobservat. Modul de viață al asociației „Ridică-te și umblă” va avea, prin declarația ei de misiune, un strigăt către omenire: „Fiți oameni! Fiți oameni ai lui Dumnezeu!” Dreptatea și faptele bune uitate, nu se vor întoarce în mediul social decât prin afișarea unui caracter nobil a persoanelor cu dizabilități. Și atunci când ne cerem drepturile, dacă o facem cu spiritul neagresiv și demn, cu cuvinte drepte și atitudine de respect, atunci împlinim porunca împărătească : „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Și unii dintre cei nedrepți se vor ridica și vor face dreptate celor năpăstuiți pentru că îi văd pe acești oameni cu probleme ridicați și plecați spre o țintă plină de speranță. Eu zic că merită!

 

George Uba