Ridică-te și umblă... dar spre ce ?  (I)

 

        Într-o zonă rezidențială a unui oraș mare s-a deschis un șantier având ca obiectiv o construcție care i-a uimit pe cetățenii acelei zone. Pe placa pe care se scria obiectivul construcției era consemnată data începerii construcției, data terminării ei și denumirea lucrării: „Toate pânzele sus!” Nu era clădire de locuit sau edificiul unei instituții. Nu era nici monument sau vreun parc. Nu era nici clădirea  vreunui hipermarchet sau vreun stadion. Nu vă vine să credeți: se construia un... vapor. Un vapor cu două punți, lung de cincizeci de metri și lat de douăzeci de metri. Faptul ciudat era că prin apropiere nu era nici un lac sau vreo apă mare ca să fie lăsată la apă. Locuitorii acelei zone au emis fel și fel de păreri. Că ar urma să fie ridicată de câteva elicoptere și apoi să fie dusă la mare. Sau că va fi pusă pe trailere mari și deplasată acolo unde-și avea rostul, adică la apă adâncă. Nici una dintre aceste soluții nu se confirma tehnic. Apoi misterul a fost dezlegat: se construia un vapor care nu avea să plutească niciodată, pentru că, de fapt era construcția unui... bar. În acel vapor urma să se facă și o sală pentru jocuri de noroc, un cabaret și o sală de cinema. În difuzoarele vaporului urma să se audă zgomot de valuri, strigătul pescărușilor, dar nici un centimetru nu avea să se deplaseze spre vreun obiectiv, deoarece nu avea să plutească niciodată. Vaporul era doar un pretext pentru distracție, deturnându-i menirea adevărată. Numele navei: „Toate pânzele sus!”, era doar o mimare a ceea ce ar fi trebuit să fie, dar nu era.

Misiune sau ... emisiune !

        De când s-a înființat asociația „Ridică-te și umblă”, cu mai bine de doi ani și jumătate, un obiectiv de primă importanță a fost acela de a realiza o familie din persoanele cu dizabilități, în care buna înțelegere, comunicarea deschisă, punerea laolaltă a talentelor și bucuria exprimării lor să fie hrana întâlnirilor noastre. Am început într-o locație cu chirie mare și cu spațiu mic, dar plini de entuziasm. Apoi am dorit să avem un număr sporit de membrii și numărul a crescut peste 150 de participanți. După aceea am dorit să avem spațiul nostru, consacrat asociației și Cel Bun de sus, dar și cu noi cei de jos, ne-a pus la dispoziție un spațiu pe care un trimis al Cerului ni l-a renovat după nevoi. Pentru creștinii  care au dorit un climat de biserică în vederea închinării și a apropierii de Dumnezeu salvării noastre s-a înființat o biserică a relațiilor frățești. Și sâmbătă de sâmbătă această biserică aconfesională trăiește experiența rugăciunii, a studiului din Cuvântul vieții și a părtășiei prin cântec, vers și devoțiune. Deodată, strigătele din țară a celor care reprezintă peste optsute de mii  de persoane cu dizabilități au dorit să aibă și ei o copiei a ceea ce s-a înfiripat la București și, astfel, au apărut filiale la Ploiești și Constanța, unde din vara anului 2012 s-a dat startul unei ridicări sufletești de mare intensitate. Și ce mai urmează? Desigur, viziunea unui centru de recuperare pentru persoanele cu dizabilități este pe agenda de urgențe a asociației și așteptăm oportunități cerești pentru începerea lucrării la București și, chiar și mai aproape de realitate, la Ploiești. Și ce mai urmează? Putem face emisiuni frumoase cu astfel de realizări și să punctăm etape realizate ale acestui proiect. Dar care este scopul? În final ce misiune doresc cele două instituții, asociația și biserica persoanelor cu dizabilități să împlinească? Ne întâlnim pentru ce? Realizăm pentru ce?

Încotro ?

        A confirma că valoarea unei persoane cu dizabilități este egală cu orice persoană validă de pe planetă este acceptată în teorie și etica socială o promovează cu mai multă sau mai puțină putere. În realitate, există în practică o subspecie de gândire și atitudine care nu dă șanse egale persoanelor cu probleme. Și știți de ce? Pentru că nu puțini oameni, cu toate cele fizice întregi socotesc că pierd timp să creeze condiții celor care nu participă la fericirea socială ca și ei. De la această mentalitate se desprinde  o idee care poate fi prinsă într-un scop prin proiectul nostru: să luptăm pentru instalarea unei mentalități de restituire a valorii datorată celor afectați de dizabilitate. Asta se și face și trebuie să se facă prin mai multe organisme și totuși, în firea omului există o defecțiune majoră care rămâne neschimbată, iar omul nu se ține și nu poate să se țină de cuvânt. Concluzia este că, nu putem conta că vom restabili cândva drepturile sociale și sufletești în dreptul  celor care au fost prinși temporar în menghina dizabilității fizice.

        Măcar ne rămâne dreptul la socializare și pentru aceasta merită efortul pe care o asociație ca a noastră ar trebui să militeze permanent pentru o relaționare deplină. E de dorit și trebuie să existe. Dar combustibilul nostru sufletesc este limitat și are și el durata lui, iar depresiile, neîmplinirile și suferința vor eroda din când în când bucuriile părtășiei noastre. Și va apărea din nou eșecul neîmplinirii.

        Atunci când vrem să rezistăm și să trăim pe resursele unei rețele de socializare în direct, ca în familie, cum este asociația „Ridică-te și umblă”, va merge bine un timp, dar totuși sensul vieții nu va fi atins. Până la urmă ce viață trebuie să provocăm, în ciuda dizabilității, ca să avem certitudinea că trăim cu adevărat, cu speranță, scop, în lumea acesata nedreaptă care ne va afecta continuu? Ce asociație ar putea avea în portofoliul ei acea resursă care să pună la dispoziția persoanelor cu probleme puterea necesară de a depăși obstacolul inutilității și a respingerii?

        Există o soluție în doi timpi pe care biserica și asociația „Ridică-te și umblă” o oferă. Primul timp este că de la oameni nu poți primi dragostea deplină, și iubirea atât de mult râvnită ne este dată doar de la Dumnezeu. Căutând-o la El o vom găsi, iar Creatorul nostru plin de compasiune o oferă tuturor celor afectați în integritatea fizică și spirituală. Apoi, în al doilea timp, vine misiunea care dă împlinire totală și eternă: persoanele cu dizabilități trăiesc în lumina iubirii pe care au primit-o și pe care o oferă celor care sunt în aceeași suferință și, mai ales celor valizi, care au dizabilități sufletești. E o inversare de roluri, dar e singura care ne face să fim utili pentru pământ și cer. Aceasta este marea idee care pare ciudată și fără noimă, dar care funcționează fără greș. În articolul viitor  vom detalia concret ceea ce înseamnă grija persoanelor cu dizabilități față de oamenii valizi fizic, dar care, dintre ei, au mulți dizabilități morale și sufletești grave. Asta da misiune!

 

George Uba