La mulți ani „Ridică-te și umblă!”

 

        Copiii care împlinesc doi ani deja merg și rup cuvinte de viață. Din mersul de-abușilea se ajunge la verticala ușor clătinată, dar pusă pe explorare a tot ce iese în cale. Părinții sunt topiți de bucurie, dar își dublează atenția și responsabilitatea. Ca să nu vă țin în tensiune, trec la paralela clarificatoare : proiectul pentru persoanele cu dizabilități ”Ridică-te și umblă”a împlinit în aprilie doi ani . Și ce dacă ? Ei bine , merge! Nu mai suntem de-abușilea! Bucuria vine din faptul că ne înțelegem la un grad sufletesc de mare forță afectivă și relațională.

       Mai precis , veți întreba, ce se întâmplă de fapt?  Concret, inițiativa de a forma o familie din persoanele cu dizabilitați locomotorii și de vedere a trecut linia de sosire. Prinde așa de bine  ideea de a veni aproape cel care nu vede de cel care vede și cel care nu merge de cel care merge, că poți zice că are loc un transfer de ochi și de picioare, de la cei valizi la cei cu dizabilități. Și în parte e adevărat fizic. Ne face plăcere și dorim să fim picioarele, ochii și mîinile lor. Dar sufletesc și spiritual este cu totul adevărat acest transfer. Mai concret, ce se întâmplă la aceste întâlniri atât de entuziaste și căutate mereu de noi și noi persoane cu limite fizice și de voluntari dornici de cunoașterea unei lumi atât de diferite de lumea lor? Nu e mare taină, dar e mare bucurie. Să spui pe de rost cuvinte esențiale și pline de înțelepciune din cărți de mare valoare, să cânți din toată inima și să înveți mereu noi cântări, să legi prietenii și să-ți spui propia ta istorie de viață, dar fără să rămâi pe corda minoră a dramei , să arați ce lucruri uimitoate pot face două mâini care nu se mai ajută de picioare sau de ochi este de fapt o încercare ilustră de redefinire a vieții în condițiile speranței și a depășirii limitelor. Noi , cei valizi , zicem că îi ajutăm, împingând căruciorul lor în care stau, dar ei ne împing sufletele noastre ruginite de lipsă de dăruire pe un drum al vindecării de dizabilități sufletești . Noi , cei care vedem,  zicem că-i însoțim pe nevăzători să ajungă la o destinație dorită de ei, dar ochii inimii lor ne fac să vedem o lumină în întunericul propriei noastre rătăciri.

        Ieșirile în parc sau taberele croite pentru o cunoaștere aprofundată între membrii asociației ne determină să credem că există o varietate de expresii în care relațiile înfiripate puternic pot crește fără limite. Prin mila Celui Bun s-a găsit un spațiu special în București pentru întâlnirile programate ale asociației ”Ridică-te și umblă” . O clădire a unei foste biserici renaște din inutilitate și degradare și astăzi e frumoasă ca un pahar. Alături plănuim o sală de recuperare unde în fiecare săptămână doctorii și asistenții kinetoterapeuți să le ofere celor legați de neputință mai multă independență și mobilitate. Cerul ne-a auzit și vrea să ne ofere din ce este al Lui , dar care se află în administrarea oamenilor Lui ,ca să guste și ei din bucuria dăruirii. Ne-au auzit până acum oameni de bine din Canada, Belgia, Franța și Spania, oameni generoși de lângă noi și ce vedeți și auziți e datorită ispirației unei inimi binevoitoare atinse de un spirit ceresc. Sub mijlocirea ADRA am cunoscut suportul organizației internaționale pentru ca rampe și cărucioare să vină în ajutorul celor doresc să frângă imobilitatea.

        Și mai este ceva: un lucru bun trebuie împărtășit, multiplicat, dăruit și împrăștiat. Veneau din toată țara oameni cu probleme pentru a gusta câte ceva din atmosfera căminului creat special pentru ei.  Dar nu s-ar putea face ceva asemănător și la ei acasă? Așa s-a născut filiala din Ploiești și din Constanța. Urmează și alte filiale să ia ființă în câteva orașe mari , unde se vrea ridicarea și umblarea celor care vor o destinație plină de speranță.

        Dacă va citi cineva acest articol până la final, va da peste un îndemn practic: „împinge măcar zece metri un cărucior, sau însoțește un nevăzător o stație de mașină și apoi spune-mi cum te simți? Cu siguranță că vei dori să fii un voluntar alături de noi. Iar cei care au limite fizice și citesc această scriere le spun: avem o casă pentru voi! Veniți acasă!”

 

George Uba