Demonstrația de speranță

 

        Am primit un telefon de la o creștină răvășită sufletește ,care mi-a spus direct și hotărât: „Vreau să mă sinucid, domnule pastor! Nu mai vreau să trăiesc!” „Posibil să aveți o situație grea în familie. Poate soțul vă face zile negre”, am spus, căutând să aflu motivul. „O, nu, am un soț bun și harnic,” mă nedumeri ea. „Posibil să aveți copii care vă dezamăgesc”, am continuat eu investigarea  pe ocolite. „Copiii mei sunt premianți și cuminți”, mă ului această soră. „Atunci părinții socri vă acresc sufletul”, am continuat eu explorarea cauzelor. „Nu ați nimerit-o,” a zis ea. „Sunt oameni cumsecade și buni creștini”, mă asigură femeia. „Atunci ați avut un accident și acum aveți o dizabilitate pe care nu o suportați, căci altă cauză nu văd”, am zis eu sigur pe mine. ”Posibil să nu mai puteți merge sau să nu mai vedeți ”, am punctat eu sigur pe intuiția mea. „Nici pomeneală!”, a răspuns ea, derutându-mă total. „Sunt complet validă. În schimb am o invaliditate sufletească. E mai rea decât cea fizică. Nu sunt mulțumită de mine și nu-mi găsesc rostul. Simt că mi-am pierdut busola. Parcă nu mă pot bucura de nimic din ce-am făcut până acum și n-am un rost care să mă împlinească. Nu știu dacă mă înțelegeți,” apelă ea la resursele mele de diagnosticare. „Cred că înțeleg ceva și cred că aș putea să vă ajut” i-am dat eu speranțe. „Dacă vă permite timpul, și ar trebui să vă permită dacă vreți să scăpați de stafia asta a poverii sufletești, v-aș invita în familia mea cea mare în care ați putea găsi o terapie de suflet foarte eficientă și care funcționează bine de tot.” „Despre ce familie vorbiți? A dumneavoastră? Mi-ar plăcea s-o cunosc, dar de ce o numiți „familie mare”? „Nu vă vorbesc de familia mea, ci de o altă familie care se cheamă „Ridică-te și umblă!” Veniți și vedeți și pe urmă mai discutăm de dizabilitatea dumneavostră de suflet. Ei bine, o aștept!

Trepte spre lumină

        A fost cumplit de greu. A contracta o dizabilitate majoră și a-ți da seama de limitarea severă la care ai fost expus a însemnat o lovitură direct în centrul vital al ființei. Instantaneu vine refuzul de a te accepta cum ești. Negarea aceasta se manifestă prin izolare sau stare reactivă și intolerantă. Te compari cu ce ai fost și chiar crezi că lucrurile vor reveni la loc printr-o minune sau prin voință. Recăderea următoare este de mai mare intensitate pentru că, chiar dacă sunt ceva schimbări minore, starea generală nu se schimbă. Apar gândurile negre, teribil de negre. Nu te mai vezi util și, mai rău, nu mai poți să-ți vezi visele împlinite. Ideea sinuciderii este din ce în ce mai plauzibilă. Devii sensibil la atitudinile celorlalți și te supără compătimirea lor sau te chinuiește indiferența altora. Suspectezi pe toți  și încerci să te îndepărtezi de toți. Dorința de a trăi este încă prezentă, dar mai prezentă este inutilitatea vieții în dizabilitate. Pe când ceilalți apropiați ai casei nu bănuiesc ce vrei să faci, deodată încerci să te desprinzi de viață. Tentativa eșueză de cele mai multe ori. Trăiești a doua mare revoltă, că nu ai putut să te scoți definitiv din circuitul vieții.

        Apare în viața ta cineva care îți spune ceva ce nu crezi la început și nici nu ți se pare credibil. Cum că există un Prieten care nu doar că te iubește, ci că și are treabă cu tine și îți poate oferi ceea ce ai pierdut, dar nu pentru a continua viața aceasta scurtă, ci pentru eternitate. Refuzi acest gând, dar nici nu-l poți scoate din cap. Revine cu putere când și când și dorești să mai auzi povestea asta, care la început era de adormit copiii. Te interesează sursa și începi să citești din Cartea aceea care este incredibilă prin promisiunile pe care le face. Apare prima rugăciune și prima stare de pace, care îți dă sentimentul unei bucurii inexplicabile. Îl simți atât de aproape pe Cel care nu este o fantasmă, ci chiar ceva real, atât de real că Îi simți respirația, încât nu mai concepi să-L refuzi sau să-L neglijezi. El te socotește nu doar util, ci chiar indispensabil în viața Lui. Pur și simplu nu concepe să nu fii al Lui pentru că are o misiune specială pentru tine. Și, oare care este aceasta?

Misiunea speranței

        Totul are un sens lângă Cel care a trăit dizabilitatea noastră în cea mai cumplită limitare: Crucea. Mintea este în ordine cu cele mai mari adevăruri. Inima simte cu cei care suferă alături de tine, până acolo că nu o mai simți pe a ta, ci te apasă durerea celorlalți. Arzi de dorința de a transfera starea ta și altora care nu simt  paradoxala bucurie din preajma Prietenului  nelipsit, dacă nu e chemat. Deodată poți să își clarifici sensul vieții, drumul misiunii tale, obiectivele și țintele tale și ai o sete de a-ți face prieteni pentru a aduna în drumul tău și pe alții care încep să guste din viața Celui care dă noutate vieții printr-o creație absolut fericită. Ești conștient că ai fost salvat de la cea mai cumplită pierdere pe care ți-ai planificat-o pe când vroiai să îți salvezi viața singur. Devii un mesager al speranței pentru alții. Te uiți atent în jur și începi să vezi ce trebuie să faci. Și începi o discuție cu cineva care a fost în aceeași situație cu tine. „Probabil că ești într-o stare proastă și cumplit de depresivă. Te înțeleg. Pe aici am trecut și eu. Ce pot să spun este că am depășit această criză și am o altă înțelegerea a vieții datorită unui Prieten care m-a scos la lumina unei vieți noi. El m-a convins că este Autorul  existenței mele și că vrea tare mult să-L cred pe cuvânt că mă va reface în mod perfect cât de curând. Și mai spune ceva, și anume, că așa cum sunt cu probleme, dar plin de încredere și speranță în El sunt mai util pentru oameni în a le arăta drumul altei vieți decât al celui care duce doar spre ei și că pot fi mai convingător atunci când vorbesc despre bucuria cea mare dată de acest Mare Prieten, chiar din starea dizabilității mele. Iar Creatorul meu va spune întregului Univers: „Uitați-vă la el! Deși nu vede, deși nu poate merge mă crede pe cuvânt și Mă lasă să-i fac viața frumoasă pentru eternitate. Și mai uități-vă cum Mă reprezintă și cum scoate din întuneric pe cei care vor să renunțe la viață. Inima lui plină de speranță este cea mai bună doctorie pentru cei bolnavi de moarte și inutilitate.” Și, credeți-mă, chiar îngerii au ce învăța de la voi dacă veți fi mesajerii speranței!

 

George Uba